Acuzații dure la adresa lui Adrian Mutu: „A plănuit să mă asasineze”

Acuzații dure la adresa lui Adrian Mutu, făcute de un fost partener de afaceri și apropiat al jucătorului: „A plănuit să mă asasineze”.

Adrian Marțian a fost partener de afaceri cu jucătorul Petrolului. Cei doi au investit într-o fabrică destinată producției de combustibil biodiesel.

Afacerea a căzut după doar un an, iar Adrian Mutu a dat vina pe Adrian Marțian, care ar fi întâmpinat probleme financiare. Omul de afaceri nu i-a rămas dator „Briliantului” și l-a desființat pe acesta, aducându-i acuzații foarte dure:

”La începutul anului 2013, am primit un telefon de la Adrian Mutu, care m-a rugat să vin de urgenţă în Corsica, pentru că vrea să discutăm ceva important. M-am urcat în avion şi am plecat la Ajaccio, unde aveam să trăiesc un episod incredibil, pe care publicul trebuie să-l afle, pentru a înţelege cine e cu adevărat Adrian Mutu şi cu ce lucruri murdare se ocupă. Adrian Mutu a vrut să mă asasineze! Şi nu sunt singurul pe care l-a avut în vizor!

Dorea să mă determine să semnez o serie de acte prin care fabrica de biodiesel, la care eram parteneri, să intre în posesia lui exclusivă. Dar el nu mai plătise de ceva timp şi se intrase într-un impas… Ne-am strâns pe la 11 dimineaţa la o terasă de pe faleza aflată în faţa hotelului ”Radisson” din Ajaccio. Am stat acolo câteva ore, interval în care Mutu a băut încontinuu.

Adrian Mutu și Adrian Marțian. Foto: sportnews.ro

Adrian Mutu și Adrian Marțian. Foto: sportnews.ro

A încercat de la bun început să pună presiune pe mine. Înspre seară, ne-am mutat într-un separeu din hotel. Văzând că nu mă îndoaie cu contractul, a devenit tot mai agresiv. După miezul nopţii, s-a apucat să spargă frigiderele unde era închisă băutura, să rupă lacătele cu cuţitul, să răstoarne mesele din restaurant!

A dat un telefon, iar după câteva minute au intrat în încăpere doi corsicani, aranjaţi cu pistoale. Îi chemase ca să mă lichideze! Nu-i nicio glumă. Calculul clar al lui Mutu a fost atunci aşa: ori Marţian semnează, ori moare! Ulterior, chiar el mi-a povestit tot! Mi-a zis că mă programase de multă vreme.

Marele meu noroc a fost că unul dintre ei m-a recunscut, altfel îşi făceau treaba şi dispăreau, că acolo nu stau la discuţie cu tine. Te împuşcă şi la revedere, oriunde ai fi”, a declarat Adrian Marţian pentru Gazeta Sporturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *